Elena Caragiani-Stoenescu Elena Caragiani-Stoenescu s-a născut pe 13 mai 1887 şi a fost prima fată a unui medic cunoscut la acea vreme, Alexandr 
u Caragiani, şi a Zeniei Caragiani. Se cuvine o precizare: Elena Caragiani şi-a luat întâi licenţa în Ştiinţe Juridice în 1913. În aceeaşi perioadă însă ea s-a îndrăgostit de pilotaj, astfel că în 1912 a realizat primul zbor alături de căpitanul Mircea Zorileanu. În paralel se interesa de zbor şi a avut discuţii în acest sens cu multe nume importante, inclusiv cu Andrei Popovici care îi devine mai târziu chiar cumnat. Se spune de asemenea că a fost martora zborului istoric al lui Aurel Vlaicu.
- Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912 cu un avion Wright adus special în țară pentru școlarizarea piloților, însoțită de profesorul său de echitație și de cel care a sprijinit-o permanent, cumnatul său, Andrei Popovici, viitor general de aviație, iar brevetul de pilot aviator cu numărul 1591 din 22 ianuarie 1914 i-a fost eliberat de Federația Aeronautică Internațională la 22 ianuarie 1914, în Franța, după ce a urmat Școala de pilotaj a Ligii Naționale Aeriene de la Băneasa, fondată de prințul Valentin Bibescu și apoi Școala civilă de aviație a lui Roger Sommer, care funcționa la Mourmelon le Grand (Paris) (1913).
- Deoarece autoritățile române nu i-au admis să zboare Elena Caragiani pleacă în Franța și devine primul corespondent de război din lume, care scrie „reportaje din avion”. Ulterior face o deplasare în America, pentru a participa la survolarea oceanului alături de piloții americani (26 februarie 1914). Revenită în țară în 1916, deși autoritățile române nu i-au admis să zboare ca pilot, au acceptat-o ca infirmier la Iași și, ulterior, la Tecuci. Fără să mai aștepte sfârșitul războiului, se hotărăște să plece iar în Franța, pentru a-și relua cariera de reporter, unde se căsătorește cu avocatul Virgil Stoenescu și se stabilește la Paris. Când se îmbolnăvește de tuberculoză, revine în țară unde își află sfârșitul. Este înmormântată într-o criptă la Cimitirul Bellu.